Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului
Arhiepiscopia Vadului și Feleacului

Parohia ortodoxă a Tuturor Sfinților
Cetatea Fetei, Florești



Autor: Decebal Gorea

  • Tabăra de vară „Hristos e împreună cu noi”

    În perioada 7–13 august 2025, în Postul Adormirii Maicii Domnului, Parohia Ortodoxă „Cetatea Fetei” – Florești a organizat tabăra de vară „Hristos e împreună cu noi”, dedicată copiilor de 4–12 ani.

    Timp de șase zile, curtea parohiei a răsunat de râsete sincere și inocente. Cei 91 de copii înscriși au creat împreună, au învățat, s-au jucat și au descoperit bucuria de a fi aproape unii de alții. Profesorii și voluntarii le-au fost mereu sprijin, îndrumători și prieteni. 

    Programul taberei a fost variat: ateliere creative (tricouri pictate, ceramică decorată, quilling), lecții de cultură generală („Jocul – locul libertății de a fi”, „Plantele medicinale – beneficii asupra sănătății”, „Atelier de biologie”, „Zoom în natură”), cursuri de identitate națională („Comoara tradițiilor românești”, „Războiul de țesut”) și activități recreative (tobogan gonflabil, laser tag, jocuri interactive, spectacol de magie).

    Nu au lipsit momentele de formare religioasă, prin care cei mici au descoperit principiile vieții duhovnicești și s-au apropiat de Dumnezeu. Tabăra s-a încheiat de Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

    Evenimentul a fost posibil prin implicarea profesorilor și voluntarilor și prin coordonarea impecabilă a părintelui Decebal Gorea.

    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

    Teodora Cucuiet

  • Tabăra de vară „Hristos pe înțelesul tuturor”

    Tabăra de vară Hristos pe înțelesul tuturor, 
    Ediția a XIII-a, 7-13 august 2024

    În perioada 7-13 august 2024, în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, Parohia Ortodoxă Cetatea Fetei – Florești a organizat tabăra de vară „Hristos pe înțelesul tuturor”, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Pe parcursul celor șase zile de tabără, au avut loc activități multiple și diverse, programul incluzând ateliere creative (împletituri, waterpainting, pictură pe sticlă, quilling etc.), ore de muzică, cursuri de cultură generală („De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?”, „Și animalele au inimă”, „De vorbă cu tine. Schimbările prin care trecem”), activități distractive (tobogan gonflabil, laser tag, tir cu arcul, jocuri). Bineînțeles, acestor ateliere li s-au adăugat orele de religie și cultură religioasă, în care copiii s-au apropiat de Dumnezeu și au învățat principiile vieții duhovnicești. Tabăra s-a încheiat de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu o expoziție de fluturi pictați pe sticlă de micuții participanți. 

    Punând accentul pe nevoile celor mici și îndreptându-i spre dezvoltarea muncii în echipă, profesorii și voluntarii implicați în activități au reușit să mențină interesul copiilor pe parcursul atelierelor și cursurilor, oferindu-le sprijin ori de câte ori au avut nevoie. Astfel, cei 71 de copii înscriși au avut parte de experiențe memorabile, plecând zilnic cu noi cunoștințe, cu zâmbetul pe buze și, cel mai important, cu Hristos în suflete. 

    Organizarea acestei tabere a fost posibilă prin implicarea și dăruirea tuturor profesorilor și voluntarilor, dar, mai ales, prin coordonarea impecabilă a părintelui Decebal Gorea. 

    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

    Prof. Teodora Cucuiet

  • „Trepte spre devenire”- Dialoguri pentru tineri

    Parohia Ortodoxă Cetatea Fetei, Florești, derulează numeroase proiecte  adresate tuturor grupelor de vârstă și interes. Alături de activitățile Școlii parohiale „Mitropolitul Bartolomeu”,  Serile duhovnicești „Bucuriile credinței”, campania de întrajutorare „Dar din inimă” , Festivalul  ecumenic de Crăciun, tabere de vară pentru copii și adolescenți sau pelerinaje pentru adulți, a fost inițiat și proiectul  „Trepte spre devenire”- Dialoguri pentru tineri.

    Inițiat și coordonat de Pr. Decebal Gorea, acesta este destinat adolescenților și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 23 de ani. În cadrul întâlnirilor, diverși invitați (preoți, psihologi, medici, avocați) vor vorbi despre teme precum: adicțiile, vinovăția, frica de eșec, atitudinea, managementul timpului, dragostea, bullyingul și multe altele.  Se dorește a fi un dialog prin intermediul căruia tinerii să identifice posibile soluții la problemele pe care  le întâlnesc în procesul lor de maturizare. Opiniile avizate ale specialiștilor, precum și formatul întâlnirilor reprezintă argumente în favoarea unor activități de susținere și promovare a unei atitudini pozitive față de viață, de creștere a stimei de sine și de conștientizare a existenței unor mijloace de rezolvare a dificultăților cu care se confruntă.

    Proiectul a debutat sâmbătă, 20 aprilie 2024, invitata primei seri, din cadrul suitei de întâlniri, fiind doamna Bianca Matei, președintele Asociației „Moving mountains”, psihotraumatolog, consilier adicții, psihoterapeut sistemic de familie, asistent social și trainer. 

    Prin intermediul activităților în perechi, tinerii au avut ocazia să se cunoască, creând un spațiu al siguranței pentru a stimula dorința schimbului de idei. La finalul întâlnirii s-a derulat o sesiune de întrebări și răspunsuri, fiecare participant având ocazia să adreseze o întrebare din sfera sa de interes la care să primească răspunsuri sau îndrumări. Au petrecut o seară minunată alături de invitata care i-a ajutat să înțeleagă importanța sincerității într-un dialog și a conștientizării rănilor pe care le purtăm în suflet, precum și felul în care ar trebui să le gestionăm. De asemenea, au discutat despre limbajele iubirii și modul în care ar trebui trăit acest sentiment minunat la vârsta adolescenței.

    Cuprinși de entuziasmul acestei prime întâlniri, tinerii așteaptă cu interes următoarele seri de cunoaștere și autocunoaștere, ghidați de specialiști dornici să îi îndrume.

  • Pricesne

     

    Bucura-te cea plina de dar

    Bucura-te cea plina de dar,
    Prea Curata Mireasa
    Binecuvantata-ntre femei
    Preamarita Maica-mparateasa
    
    Tu ni-L dai pe Fiul tau ceresc
    Jertfa pe Sfanta Masa
    Si hranesti tot neamul crestinesc
    Preaslavita Doamna-mparateasa
    
    Ni-L aduci pe blandul Mielusel
    O, Prea Sfanta Marie
    Mantuire sa aflam prin El
    Maica, Lauda ti-aducem tie
    	
    Tu esti spic de aur vesnic plin
    Tu, nadejdea cea vie
    Esti comoara tainelor de sus
    Maica, lauda ti-aducem tie
    
    Ca o Maic-a Domnului de sus,
    Duhului Sfant Mireasa
    La Treime rugi tu mijlocesti
    Prea Marita Doamna-mparateasca

    Bucura-te Maicăsfântă

    Bucura-te Maică sfântă,
    Că toți îngerii îți cântă
    Toți cu frică și iubire
    Te lăudăm întru mărire
    
    Tu care-n cer strălucești
    Între cetele-ngerești
    Tu ești coamoara cea sfântă
    Toți creștinii ție-ți cântă
    
    Maică sfântă preacurată
    Tu ești binecuvântată
    De Fiul tău cel iubit
    Și de Tatăl cel mărit
    

    Cinstiţi creştini

    Cinstiţi creştini preaiubiţi
    Poftiţi ca să ne primiţi
    La dumneavoastră venim
    Să vă propoveduim
    
    Cuvinte de Înviere
    Să vă facem mângâiere
    Şi cântări cu voie bună
    Zicem cu toţi dimpreună
    
    Hristos a-nviat din morţi
    Ca să ne scape pe toţi
    Cu moartea moartea călcând
    Tuturor viaţă dând

    Cu noi este Dumnezeu

    Cu noi este Dumnezeu
    Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi
    Căci cu noi este Dumnezeu
    
    Auziţi toate neamurile
    Căci cu noi este Dumnezeu
    
    Poporul cel ce umbla întru întuneric
    A văzut lumină mare
    Căci cu noi este Dumnezeu
    
    Cei ce locuiţi în umra morţii
    Lumină va străluci peste voi
    Căci cu noi este Dumnezeu
    
    Cu noi este Dumnezeu
    Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi
    Căci cu noi este Dumnezeu
    

    Doamne, Iisuse Hristoase

    Doamne, Iisuse Hristoase
    Tu eşti zori prealuminoase
    	
    Tu eşti raza cea curată
    Şi lumin-adevărată
    	
    Dumnezeu fiind în fire
    Ai luat chip de omenire
    	
    Şi Te-ai dat spre răstignire
    Pentru-a noastră mântuire
    
    O, Iisuse, nume dulce
    Ne-ai scăpat prin Sfânta Cruce
    

    Hristos a înviat

    Hristos a înviat din morţi
    Cu moartea pe moarte călcând
    Şi celor din morminte
    Viaţă dăruindu-le
    

    Îngerul a alergat

    Îngerul a alergat
    Şi Fecioarei a strigat
    O, tu, cea plină de dar,
    Nu te-ntrista cu amar
    
    Că Fiul tău Cel preasfânt
    A-nviat azi din mormânt
    Şi pe morţi i-a ridicat,
    Mântuindu-i de păcat
    
    Azi popoarelor cântaţi,
    Domnului vă bucuraţi,
    Că El din morţi a-nviat,
    Moartea cu moarte-a călcat
    
    Şi mărirea lui Hristos,
    Ca un soare luminos,
    Peste noi a răsărit
    Şi pe toţi ne-a mântuit
    
    Tu curată, care eşti
    Maica luminii cereşti,
    Veseleşte-te curat
    De Fiul tău înviat!
    

    Maica cerului

    Refren: 
    Maica cerului,
    Nadejdea poporului
    Sfanta Marie
    Pentru noi roaga-te
    
    Atunci pe neasteptate
    Toate vor vi clatinate
    
    Refren:
    Si lumeasca omenire
    Va privi la inaltime
    
    Refren:
    Vazand norii luminati
    De multi Sfinti inconjurati
    
    Refren:
    
    Pe care cu-nfiorare
    Va veni Judele mare
    
    Refren:
    
    De Sfinti ingeri insotit
    Ca un Domn ceresc marit
    
    Refren:
    Refren:
    

    Maica îndurărilor

    Refren: 
    Primeste-ne Maicuta,
    Din nou la sanul tau
    Si pentru noi te roaga
    Lui Hristos Dumnezeu
    
    Imparateasa cereasca,
    Stapana dumnezeiasca
    
    Refren:
    Maicuta lui Dumnezeu
    Si a noastr-a tuturor
    
    Refren:
    Marie, Maica miloasa
    Ne-am lasat a noastra casa
    
    Refren:
    Si-am venit, Maica, venit
    La locul tau mult iubit
    
    Refren:
    O, Marie, o, Marie,
    Multe ti-am mai spune tie
    
    Refren:
    Cei bolnavi vin cu credinta,
    Incarcati de suferinta
    
    Refren:
    Vin varsand lacrimi amare
    Sa primeasca vindecare
    
    Refren:
    

    Maica Preacurată

    O, Prealăudată,
    Maică Preacurată,
    Flori şi bucurie,
    Îţi aducem ţie,
    Maică Preacurată
    	
    Tu, Maică pe Sfântul
    Dumnezeu Cuvântul
    L-ai născut în lume
    Mai presus de nume
    Maică Preacurată
    
    A noastră Stăpână
    Izvor şi lumină,
    Cu milă ne-adapă,
    De rele ne scapă,
    Maică Preacurată
    
    Flori şi bucurie
    Îţi aducem ţie
    În veci fii mărită
    Maică fericită
    Maică Preacurată
    

    Naşterea ta, Preacurată

    Naşterea ta, Preacurată,
    Maica Domnului,
    Veseleşte lumea toată,
    Maica Domnului.
    Soarele Iisus Hristos,
    Fiul tău Cel preafrumos
    Coboară să-Şi dea viaţa
    Pentru păcătoşi
    
    Tu eşti scara cea cu flori,
    Maica Domnului,
    Cu un capăt peste nori,
    Maica Domnului.
    Zorile nu s-ar ivi,
    Soarele n-ar răsări
    Şi de n-ai fi fost tu soare
    Toate ar pieri
    
    Scară dacă nu era
    Maica Domnului,
    Domnul nu Se cobora,
    Maica Domnului.
    Tu eşti raza soarelui
    Şi-ai vestit venirea Lui
    Şi că încă va deschide
    Poarta Raiului
    
    Tu eşti cerul preafrumos,
    Maica Domnului,
    Care-ai tras de Domnu-n jos,
    Maica Domnului.
    La surâsul tău preablând,
    Toate-au coborât în cânt,
    Toate câte sunt în ceruri
    Şi pe-acest pământ.
    

    O, Iisuse, Domnul meu

    O, Iisuse, Domnul meu,
    Mă gândesc la chinul Tău
    Mă gândesc necontenit
    Vai ce mult ai suferit
    
    Ştiu că n-ai fost vinovat
    Ci pentru al meu păcat
    De iudei vei fi muncit
    Şi pe Cruce răstignit
    
    Cum oare să-ţi mulţumesc
    În ce chip să Te măresc
    Cine oare poate spune
    Că nu este om pe lume
    
    Glas de înger de-aş avea
    Şi tot încă n-aş putea
    Îndeajuns să Te măresc
    Fiu al Tatălui ceresc
    
    O, Hristoase, Domnul meu
    Fă să nu pierd darul Tău
    Că e dar nepreţuit
    Scumpul meu Iisus iubit
    
    Vreau oriunde mă voi duce
    Să-mi apară Sfânta Cruce
    Şi-n tot locul eu să cânt
    Laudă Domnului preasfânt
    
    Şi-n tot locul eu să cânt
    Laudă Domnului preasfânt

    O, Prealaudata

    O Prealaudata,
    Maica Preacurata,
    Doamna nenuntita,
    Stapana marita
    
    Ceea ce esti buna
    Spre noi totdeauna
    Cauta din cer sfanta
    Spre cei ce iti canta
    
    Pe-al tau Fiu Il roaga
    Ziua noaptea-ntreaga
    Sa ne miluiasca
    Si de rau fereasca
    
    Sa ne dea viata,
    Plina de dulceata
    Sa ne dea cununa
    Cu Sfinti-mpreuna
    

    Pentru Tine, Doamne

    Pentru Tine, Doamne
    Florile-nfloresc
    Pentru Tine noaptea
    Stele strălucesc
    	
    Pentru Tine ploaia
    Picură şi cântă
    Şi-n grădină cerne
    Bucurie sfântă
    
    Pentru Tine candeli
    În altare ard
    Tu la zile sfinte
    Miruieşti cu nard
    
    Lângă Tine, Doamne
    Cei săraci se strâng
    Ţie-ţi cer iertare
    Ochii care plâng
    
    Pentru Tine, Doamne
    Plec genunchi smerit
    Numai Tu, Stăpâne
    Nu m-ai părăsit
    

    Să-L preamărim pe Domnul

    Să-L preamărim pe Domnul
    În zi de sărbătoare
    În casa Lui e calea
    Atotmântuitoare
    	
    Să-L preamărim pe Domnul
    În slujba dimineţii
    Căci ea ne luminează
    Cărările vieţii
    
    Să-L preamărim pe Domnul
    În Sfânta Liturghie
    Când pruncii-n cor de îngeri
    Stau dreaptă mărturie
    	
    Să-L preamărim pe Domnul
    În slujbele de seara
    Sub scutul lor trăieşte
    Biserica şi ţara
    

    Vânzarea lui Iuda

    Când la Cina cea de Taină
    Domnul cu ai Săi a stat
    El ştiind ce-avea să vină
    Cu glas blând le-a cuvântat
    
    Fraţii mei, sosit-a ceasul
    De-mplinire cum e scris
    Judecat voi fi la moarte
    Şi pe Cruce voi fi-ntins
    	
    Voi să nu vă pierdeţi râvna
    Nici să vă înspăimântaţi
    Credeţi şi-n curând veni-va
    Vremea să vă bucuraţi
    
    Dar dintre voi unul este
    Care-mi va fi vânzător
    Pe treizeci de-arginţi acela
    Mă va da iudeilor
    
    Ucenicii-l întrebară
    Care-i acel păcătos
    Care-ar cuteza să-L vândă
    Pe Domnul Iisus Hristos
    
    Când veni rândul lui Iuda
    Domnu-i zise: Da, tu eşti
    Mergi degrab şi isprăveşte
    Fapta ce o plănuieşti
    
    Atunci Iuda cel făţarnic
    Merse a se tângui
    Cu-n sărut le dete semnul 
    Şi arginţii îi primi
    	
    Dar curând veni mustrarea
    Banii-napoi le-aruncă
    Şi fugind pe câmp departe
    De-un copac se spânzură
    

    Maica pururea Fecioara

    Maica pururea Fecioara,
    Tu care-n cer stralucesti,
    Mai frumos decat toti sfintii
    Si ostile ingeresti
    
    Tu esti camara cea sfanta
    Si salas dumnezeiesc
    Toti crestinii tie-ti canta
    Toti din suflet te maresc
    
    Tu de-acolo ocroteste
    Neamul nostru romanesc
    Sa traiasca dupa voia
    Tatalui Celui ceresc
    
    Roaga-te Maicuta sfanta
    Roaga-te si pentru noi
    Primeste cantarea noastra
    Si ne scapa din nevoi.
    
    

You cannot copy content of this page